Pandemia de Coronavirus este copleșitoare și una dintre cele mai chinuitoare consecințe pentru mulți oameni este sentimentul de neajutorare în fața suferinței și a greutăților care au venit odată cu aceasta.
Încă de la începutul pandemiei, Fundația Somerset a venit în ajutorul familiilor greu încercate din comunitatea noastră, prin acțiuni ferme și periodice. Acestea au constat în donarea de alimente, măști, echipamente de protecție, haine și soluții dezinfectante tuturor persoanelor care au avut nevoie.
Această criză creată de pandemie este departe de a se termina și nu putem uita de persoanele care contează pe noi ca să le întindem o mână de ajutor. Ajutorul tău, oricât de mic, este important și contribuie la asigurarea resurselor de zi cu zi pentru familiile afectate.